O traducere civilă a telenovelei SRI-Coldea

O traducere civilă a telenovelei SRI-Coldea
Publicat: 18/01/2017, 15:49

Astăzi, SRI încearcă cea mai onorabilă, dar și cea mai des folosită de către sistemele de forță ieșire din scenă pentru fostul său prim-adjunct: pensia. Nouă, celor care am privit cei 12 ani de ascensiune fulminantă și decădere meteorică a acestui personaj, ni s-a servit o zeamă dulce care probabil ar provoca grețuri și studiourilor de telenovele din America Latină.

Zice SRI că, în urma unei investigații „complexe, minuțioase”, care „a vizat toate aspectele”, s-a constatat că – Circulați, nu s-a întâmplat nimic. Decizia a fost luată, pe baza unui raport, de către Eduard Hellvig și adjuncții săi, adică de Biroul Executiv al SRI. „Nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare”, așa că Florian a fost rugat să își pună la loc tresele de general și să revină la loc în scaunul de prim-adjunct. Dar nu…

Și aici ar fi trebuit o pauză publicitară sau măcar episodul doi, dar nu mai era timp, așa că SRI ne-a dezvăluit deznodământul de îndată. „În cadrul aceleiași ședințe”, ce credeți, se afla și prim-adjunctul SRI, suspendatul Florian Coldea. Și el face parte, conform legii, din Biroul Executiv al SRI, care ia astfel de decizii la ananghie. Generalul a simțit un junghi provocat de „demnitatea și onoarea militară” și nu a vrut să afecteze activitatea SRI, astfel că a refuzat rugămintea colegilor săi. Și s-a cerut afară. Moment în care, cu lacrimi în ochi, provocate de gândul că Florian este un bărbat atât de demn și de onorabil , „după aproape 12 ani de când exercită această funcție”, domnul director Hellvig i-a zis: fie, te du la pensie. Adio, Jose Armando…

Ați lăcrimat? Și eu, dar de râs. Și un pic de nervi, ca la filmele acelea proaste, cu găuri majore de scenariu, în care privitorii se întreabă nervoși – „bine băi și cu ăla ce s-a întâmplat?”. Cu Sebastian Ghiță, adică, cu inculpatul în patru dosare penale de corupție, care a dispărut de o lună de zile din România, de sub nasul filajului polițiștilor de la Operațiuni Speciale.

Ce să înțelegem noi din această poveste livrată de SRI, cu zâne și feți-frumoși, în care nimeni nu a mâncat usturoi, deci nici să pută nu are ce? Dacă nici Florian Coldea nu a încălcat legea sau normele interne ale SRI, dar nici Sebastian Ghiță nu a mințit sau a prezentat dovezi false legate de Coldea, prin mesajele sale livrate episodic la televiziunea pe care o controlează, nu sunt prea multe posibilități logice.

Una, în acord cu basmul frumos parfumat al SRI, ar fi că Florian Coldea, ca un dârz soldat operativ al serviciului secret, care s-a luptat cu teroriștii în colaborare cu „partenerii străini” ai serviciului (vezi CV), a luat obiectivul în mână (pe Sebastian Ghiță), și-a băgat și nevasta în combinație, ca legenda să fie bine croită, și s-a pus pe stors informații direct de la subiect. Adică l-a spionat pe Ghiță corp la corp, pahar la pahar și tacâm la tacâm în Seychelles, în Toscana sau la Disneyland. Sună bine.

Totuși, la vremea respectivă Ghiță era inculpat într-un dosar penal care a murit de bătrânețe în instanță – Tracia-Asesoft. Totuși, unde ați mai auzit ca un exponent atât de vizibil și de expus la compromitere (contrafilaj, expunere publică), un membru al conducerii unui serviciu secret, să facă muncă operativă de agent? De ce ar fi fost nevoie de așa ceva, când Ghiță era în relații strânse cu SRI, în special din punct de vedere al afacerilor IT, dar și de familie (din ce informații neverificate circulă)? SRI știa ce afaceri face Ghiță, pentru că cele mai multe contracte ale firmelor sale vizau infrastructura IT și de comunicații a statului român. Ghiță nu avea nevoie de o „infiltrare” și cu atât mai puțin una din partea celui mai important militar din SRI.

O a doua explicație mi se pare mult mai simplă. Există vreo lege sau vreo normă internă care interzice unor colegi de muncă să meargă împreună în vacanțe sau să socializeze? Nu pot doi colegi, chiar dacă nu e prea deontologic să mergi cu șeful în vacanță, să plece și ei cu nevestele, ca băieții, după posibilități, în Seychelles sau în Toscana, în câteva zile de concediu? Și agenții ăștia SRI sunt tot oameni, nu trăiesc în pustnicie. Mai ies și ei la un grătar, la o țuică. Aici, ei mai discută, mai pun țara la cale, mai schimbă o opinie despre vreun contract, vreun dosar, vreun personaj politic. După caz. În astfel de cazuri, nu s-a încălcat nicio lege sau normă internă a serviciului.

Faptul că Sebastian Ghiță, până la vârsta de 37 de ani, și-a clădit pe cârca afacerilor cu statul un imperiu de firme în domeniul IT, controlate direct, apoi prin rude, prieteni sau foști colegi, prin care a acaparat o mulțime de contracte importante de infrastructură IT cu statul, inclusiv cu SRI sau cu MAI, faptul că nicio instituție de control sau de cercetare penală din România nu s-a atins de el și de firmele sale până în 2015, ne poate duce cu gândul la o asemenea idee. Nu neapărat la ideea că Sebastian Ghiță era angajat al SRI cu acte în regulă, dar că era un om atât de apropiat și de strâns legat de acest serviciu secret, încât șeful operativ al acestei instituții se simțea ca acasă în preajma sa.

Oricare ar fi adevărul, această apropiere nepermisă dintre un șef de serviciu secret și un om de afaceri inculpat, un politician care pentru câțiva ani a decis, alături de un prim-ministru, cam tot ce mișcă în administrația României, care derula sau plănuia la vremea pomenitelor vacanțe de prin țările calde infracțiunile de care astăzi este acuzat de procurorii DNA, nu se poate numi altfel decât cârdășie. Ea ar fi trebuit negată vehement și dovedită ca fiind falsă negru pe alb, fără dubii, dacă SRI și Florian Coldea ar fi vrut să își păstreze credibilitatea. Sau dacă ar fi avut posibilitatea. Dar o astfel de cârdășie nu poate fi în niciun caz acoperită printr-o onorabilă ieșire la pensie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Frații lui Silviu Prigoană cer deschiderea cavoului. Situație fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele